Turism, coşuri şi sacoşe de pe vremuri

Prin anii'60, britanicii făceau un documentar despre turismul românesc. Intre noi fie vorba, la acea vreme insemna enorm date fiind imprejurările epocii... 

Trăiam cu toţii in paradis( ca mediu natural) şi voiam cu orice preţ să scăpăm prin mirişte. Parcă nu plătim acum ca şi strămoşul Adam care intr-un moment de plictiseală conjugală(metaforic vorbind), se lăsă moale şi dădu ascultare consoartei biblice. 

Toate bune şi urâte, insă noi ce facem?...Am avut, am pierdut dar tot a mai rămas destul.

Plecam la plajă cu o carte, o revistă, niscai merinde şi vreo pătură de-o persoană.Eram vreun soi de Hemingway căci a visa face parte din "bagajul" fiecăruia dintre noi. Sper să vă bucure excursia in timp...

 

Ţinută de şuetă pentru Five o'clock tea

Bunul obicei al şuetelor de după-amiază, după o ceaşcă de ceai şi un fursec, evident fiind doar un pretext pentru intâlniri amicale, s-a pierdut prin neutilizare, căci ne-am simţit datori să intrâm intr-un iureş in care nu credem, doar ca să nu ne simţim daţi la o parte.
In locul unui tabiet "soft", am ales un "tren" care opreşte doar uneori, in gări in care nu dorim să ajungem...Ţinutele lejere au fost repede inlocuite cu cele office devenite uniforme, amintind de Agent Smith din Matrix... Viscoza, satenul de bumbac, pot părea "coloniale" căci nu mai avem timp pentru noi. Timpul a devenit capital iar dobânda ne face riduri...

Etnovintage

Tezaurul cultural-artistic al acestui areal este nemărginit prin moştenire ancestrală şi prin tot ce s-a adăugat in momentele de fuziune culturală. Meşteşugurile moştenite de nevoie de la străbuni dăinuie şi reprezintă, incă, o dovadă de Identitate.
Definesc"soiul" din care provenim, ce "sămânţă" rodeşte... Ţesăturile româneşti egalează oricând cele mai fine "urzeli", fiind moştenire(ca tehnologie, vorbesc) imemorială. Ar fi mult şi plicticos de enumerat "priceperi" meşteşugăreşti, dat fiind bogăţia lor...
Omul ştie din fire să păstreze, chiar dacă, aparent, uită. La restrişte, sare ca ars şi işi aminteşte brusc ce-i trebuie!... Un ştergar de borangic şi o rochie, nimic spectaculos şi totuşi nu trec neobservate. De ce oare?!

Jos pălăria! sau jobenul

Bun venit tuturor care mai au incă puterea de-a rezista, conservând: bunul-simţ, bunul-gust, valoarea şi calitatea... Chiar de sunt "prăfuite" precum o sticlă de vin vechi, totuşi ne-ndeamnă să le păstrăm, doar-doar vom avea nevoie de ele cândva...
Vom fi ciudaţi dar unici, căci când vreodată am făcut vreo vânătaie de la priviri aprinse sau sudalme?!...
Vremea "ţilindrului" trecu de-aici cu toate că "salonul" a avut viaţă frumoasă pe vremea când pătrunse şi la noi "ştaiful".
Primul negustor care aduse la Bucureşti această noutate ciudată, născută la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi inceputul celui de-al XIX-lea, in Franţa şi Anglia, se numea Jobin.
In euforia noutăţii şi a comodotăţii lingvistice,numele negustorului deveni substantiv comun şi aşa il avem şi astăzi...