sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Tutoriale reparaţii haine, accesorii şi diverse(1)

In vremuri de criză de orice fel ar fi ea, devenim prin forţa imprejurărilor mai atenţi cu bugetul atingând chiar o stare de frustrare atunci când nu mai putem păstra obiceiurile de dinaintea momentului impus de conjunctură.

Continuăm să dorim dar nu izbutim să mai putem. Uitând să fim economi şi calculaţi luând exemplu de la părinţi şi bunici greu incercaţi de Istorie la acest capitol, intrăm in panică şi gata: cedăm.

Ce-ar fi dacă, insă, in loc să ne umplem de nervi, am trage adânc aer in piept, am pune un ibric cu apă pe foc şi am pregăti o cafea... Aşezaţi pe scaun, lângă fereastră, cu ceşcuţa in faţă, eventual sau neapărat cu o ţigară am trece la TEMA cea mai stingheră pe care o amânăm Sine Die: evaluarea temeinică a tuturor resurselor de care dispunem.

Este posibil să nu ne placă ce vom descoperi, dar tot nu putem schimba Realitatea pe Iluzii! E ca şi cum am fi prezentaţi Conştiinţei noastre şi n-am avea pe unde "să scoatem cămaşa"... cum se spunea cu tâlc inainte vreme... Propun direct teme interactive de impărtăşire de cunoştinţe din domeniul artei vestimentare, de sprijinire a tuturor celor dornici să inveţe prin bunăvoinţa tuturor celor care au acumulat Cunoaştere şi doresc să o transmită celor care au nevoie de ea.

Oricine doreşte să publice un sfat util este invitat să o facă atât la rubrica de comentarii cât şi ca articol de fond, trimiţându-mi materialul pe email, indicând tema, o scurtă prezentare şi, evident, numele(şi link-ul site-ului sau blogului, dacă există).

Din neştiinţă urmată de neputinţă( no offence), dacă se strică un fermoar la fustă, pantalon, canadiană, aruncăm obiectul, nu-i aşa?...
Dacă ne-a ciupit o molie paltonul iar căptuşeala a cedat la cusături măsura este aceeaşi: il aruncăm şi facem credit(achitând de cel puţin 2-3 ori mai mult valoarea iniţială, dacă avem fericirea să mai apucăm).

Dacă am pus fierul incins pe cea mai frumoasă fustă din dressing-room, soarta ei este pecetluită.
REFUZĂM să credem că vom putea să facem singuri ce nu mai pot face nici cei care pretind a fi specialişti, uscându-vă la buzunar! Incă avem inerţia delegării propriei responsabilităţi altora.
Pe rafturile magazinelor abundă ţesături la preţuri considerabile, incluzând şi furnituri plus accesorii, motiv pentru care descurajarea faţă de un produs de comandă este aproape totală.

Achiziţia de la magazinele SH este o soluţie pentru low budget până in momentul in care se strică ceva la acel obiect şi ajungem de unde am plecat: cercul vicios al cumpărăturilor fără sfârşit...
Ce-aţi zice de primul tutorial de inlocuire a căptuşelii unui palton(căci tot se apropie frigul) de prin cufărul bunicii şi accesorizarea lui cu diverse pasmanterii de Epocă, transformându-l intr-o bijuterie vestimentară?...

vineri, 19 august 2011

Cusături româneşti


Cusături+româneşti+cărţi+meşteşuguri

Cusături+româneşti+cărţi+meşteşuguri
Cusături+româneşti+cărţi+meşteşuguri
Cusături+româneşti+cărţi+meşteşuguri
Dezvoltându-se odată cu formele vieţii sociale, portul popular românesc se manifestă ca unul din elementele de bază ale culturii noastre. Primele observaţii referitoare la importanţa cunoaşterii elementelor de vestimentaţie, fie ele de curte sau populare, ca mesaje ale culturii naţionale, sunt făcute de Al. Odobescu, părintele istoriei de artă şi arheologiei româneşti. Costumul popular ajunge chiar in garderoba Reginei Maria şi doamnelor din Suită. Elisa I. Brătianu, sora lui Ionel Brătianu, Prim-Ministru al României(1922-1927), autoarea Albumului de "Cusături Româneşti", donează personal Muzeului de Etnografie, Artă Naţională, Artă Decorativă şi Industrială( infiinţat in anul 1906), numeroase piese de o valoare estetică şi istorică inestimabilă.  Prima personalitate care a găsit cu cale de a fi infiinţat un Muzeu dedicat exclusiv artei pământene, a fost AL. Tzigara-Samurcaş. Albumul alcătuit de Elisa Brătianu conţine planşe cu izvoade culese din regiunile ţării noastre bogate in vestigii cultural-artistice, mărturii ale inaintaşilor, care nu pot fi şterse nicicum din Patrimoniul Universal al Rasei Omeneşti.















marți, 16 august 2011

Rochie din In şi Dantelă handmade laolaltă...

Dantelă+handmade+haine vintage+Rochii+in+arta+vestimentara+Rochii+Rochii+epocă
Vorbeam de etnovintage, fie de-o ie cu brâu din ştergar de borangic şi vintage jeans, fie de vreo bluză croşetată de inspiraţie rustică, toate sunt timeless căci n-are ce să treacă. Inul are o vârstă venerabilă fiind apreciat din Egipt incoace, dantela aşteaptă mereu in cufăr pentru a fi reloaded...Iar o rochie care le conţine pe amândouă mai că merge pentru o fugă, undeva, departe de oraş... Cât despre croşetat, este antistres fără putinţă de tăgadă...
Dimensiunile rochiei
Spate: 38 cm
Bust:   96 cm
Sub bust:  74 cm
Talia:    76- 78 cm
Şold:    100 cm
Lungime: 92 cm

Maieuri handmade

haine+vintage+Maieuri+handmade Descriere: Maieu tricotat din fir de bumbac
Dimensiuni:
Spate: 37 cm
Bust:   90 cm
Talia:   fără
Şold:   90 cm
Lungime: 52 cm
haine+vintage+Maieuri+handmade
Descriere: Maieu croşetat din fir de mătase, model cu spatele gol şi talia puţin cambrată
Dimensiuni:
Spate: 36 cm
Bust:   90 cm
Talie:   68 cm
Şold:   90 cm
Lungime: 60 cm.
haine+vintage+Maieuri+handmadeDescriere: Maieu tricotat din fir de bumbac având şi o variantă albă a modelului
Dimensiuni:
Spate:  38 cm
Bust:    90 cm
Talie:    80 cm
Şold:   102 cm
Lungime:  60 cm
haine+vintage+Maieuri+handmade
Descriere: Maieu tricotat din fir de lână cu mătase
Dimensiuni:
Spate: 38 cm
Bust: 86 cm
Talia: 66 cm
Lungime: 46 cm

vineri, 12 august 2011

Costum vintage 1900...


Haine+secol-XIX+haine+vintage+arta+vestimentara+Rochii+Rochii+epocă,

Haine+secol-XIX+haine+vintage+arta+vestimentara+Rochii+Rochii+epocă,
Doamne mignone dar hotărâte făceau un tur de forţă din intocmirea ţinutei de zi cu zi in anii când Belle Epoque, denumită de francezi aşa, marca epoca de vârf pentru "bijuteriile vestimentare" accesibile doar celor privilegiaţi.
Perioadă scurtă, 1900-1914, Epoca se stinge repede către anii '20, când femeile preferă să renunţe la constrângerile estetice şi se debarasează de numeroasele accesorii-balast, greoaie şi de imbrăcat, dar mai ales de intreţinut, preferând ţinute lejere, cu mult mai practice decât cele devenite astăzi piese de colecţie sau de muzeu.
Valuri de brocarturi, taftale, catifele şi tot soiul de mătăsuri decorează vreun spectacol desuet sau vreun carnaval spre aducere-aminte...Costumul de călătorie trebuie să fi fost ca o platoşe de pe vremea Regelui Arthur, iar dacă vreo furnică aluneca pe sub valtrapuri atunci...cine mai ştie ce putea urma...





luni, 8 august 2011

Ie românească fără vârstă

haine+vintage+Ie+românească+arta+vestimentara+Artă+populară+românească+Port+popular+româneschaine+vintage+Ie+românească+arta+vestimentara+Artă+populară+românească+Port+popular+românesc
Articol vestimentar desuet, ia românească revine oricând ne-ntoarcem "la rădăcini" şi avem aşa, un chef să mâncăm la iarbă verde, să mergem la vreun târg popular asortat cu de toate: de la delicii culinare, obiecte decorative şi utile pentru exerciţiul de a fi gospodar, căci e nevoie de antrenament pentru aşa incercare extremă.
Ia aminteşte unora şi de curentul "flower power" când tinerimea protesta impotriva războiului cu nimic altceva decât cu dragoste şi flori... Aci prezint o ie incinsă la mijloc cu un ştergar de borangic, cu motive populare la inspiraţia artistului. Ingenios este faptul că mărimea acesteia este universală fără să fim constrânşi de canoane antropometrice să ne "ajustăm" cu vreo cură minune.




miercuri, 3 august 2011

Tafta in trafic

haine+vintage+Rochii+epocă+arta+vestimentara+Rochii
haine+vintage+Rochii+epocă+arta+vestimentara+Rochii
De dragul vremurilor de odinioară, trecute nu apuse, convoc ad-hoc câte un mic cenaclu literar-experimental-artistic la curte. "Voluntari" incă mai sunt, aşa că, ceaiul şi fursecurile fiind on-the-house, urmează distracţia.
Odată, am cerut sprijinul unei "tovarăşe de suferinţă" prezentă la şuetă, pentru un experiment statistic. Pe dată, fără a sta pe gânduri, aceasta acceptă. Astfel, am rugat-o să imbrace rochia de tafta din vremea tinereţii bunicii mele(rochie aici de faţă), incinsă la brâu cu şalul de blană şi cu "ţilindrul" pe cap, ieşi pe stradă.
De-aci incepe totul... Trecătorii s-au dat in lături ca şi contaminaţi de apariţie. Vreo cinci, intorcând capul, intrară cu dânsul in stâlp, un altul scăpă telefonul intr-un canal deschis iar de fluierături nu mai ţin cont, căci erau fundal.
Prin geamul deschis al portierelor, mulţi se-nchinau(de spaimă!), scuipând in sân. Câţiva copii au izbucnit in lacrimi, uitaţi, ici-colo de adulţi... Aşadar, fără-ndoială, a fost o zi de Gală(gallows), un "condamnat" in Arenă şi Mulţimea aşteptând... Şi uite-aşa, Blestemul-Dar de a fi diferit ne-a intărit Credinţa...

duminică, 31 iulie 2011

Voile Georgette şi pălărie de pai

haine+vintage+palarii+vintage+Rochii+voal+Georgette+arta+vestimentara+Rochii+epocăhaine+vintage+palarii+vintage+Rochii+voal+Georgette+arta+vestimentara+Rochii+epocă

Am intrat demult in epoca Fusion. Mâncăm Fusion, vorbim Fusion, suntem imbrăcaţi Fusion... Nu ştiu insă sigur dacă totul este apud Confusion sau dacă această etapă abia incepe.
 Alătur cu curaj o rochie din voile Georgette "ajutată" de un short din mătase naturală, şi continui să "scandalizez" retina asortând complet-ul cu o pălărie din pai total ruptă din contextul asiatic: tunică-pălărie... Evoluăm spre lipsa de tabu-uri, nu-i aşa?...

 - Rochie voile Georgette:                          -Short mătase naturală:
 - bust: 100 cm                                                - talie: 70 cm
 - talie: 70 cm                                                  - şold: 100 cm                
 - şold: 100 cm                                                - lungime: 40 cm                  
 - lungime: 100 cm

marți, 26 iulie 2011

Turism, coşuri şi sacoşe de pe vremuri

Coşuri+impletite+Turism românesc+Artă+populară+românească
Prin anii'60, britanicii făceau un documentar despre turismul românesc. Intre noi fie vorba, la acea vreme insemna enorm date fiind imprejurările epocii... 
Trăiam cu toţii in paradis( ca mediu natural) şi voiam cu orice preţ să scăpăm prin mirişte. Parcă nu plătim acum ca şi strămoşul Adam care intr-un moment de plictiseală conjugală(metaforic vorbind), se lăsă moale şi dădu ascultare consoartei biblice. 
Toate bune şi urâte, insă noi ce facem?...Am avut, am pierdut dar tot a mai rămas destul.
Coşuri+impletite+Turism românesc+Artă+populară+româneascăCoşuri+impletite+Turism românesc+Artă+populară+româneascăPlecam la plajă cu o carte, o revistă, niscai merinde şi vreo pătură de-o persoană.Eram vreun soi de Hemingway căci a visa face parte din "bagajul" fiecăruia dintre noi. Sper să vă bucure excursia in timp...
 

duminică, 24 iulie 2011

Ţinută de şuetă pentru Five o'clock tea

haine+vintage+arta+vestimentara
Bunul obicei al şuetelor de după-amiază, după o ceaşcă de ceai şi un fursec, evident fiind doar un pretext pentru intâlniri amicale, s-a pierdut prin neutilizare, căci ne-am simţit datori să intrâm intr-un iureş in care nu credem, doar ca să nu ne simţim daţi la o parte.
In locul unui tabiet "soft", am ales un "tren" care opreşte doar uneori, in gări in care nu dorim să ajungem...Ţinutele lejere au fost repede inlocuite cu cele office devenite uniforme, amintind de Agent Smith din Matrix... Viscoza, satenul de bumbac, pot părea "coloniale" căci nu mai avem timp pentru noi. Timpul a devenit capital iar dobânda ne face riduri...

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...