Dezvoltându-se odată cu formele vieţii sociale, portul popular românesc se manifestă ca unul din elementele de bază ale culturii noastre. Primele observaţii referitoare la importanţa cunoaşterii elementelor de vestimentaţie, fie ele de curte sau populare, ca mesaje ale culturii naţionale, sunt făcute de Al. Odobescu, părintele istoriei de artă şi arheologiei româneşti. Costumul popular ajunge chiar in garderoba Reginei Maria şi doamnelor din Suită. Elisa I. Brătianu, sora lui Ionel Brătianu, Prim-Ministru al României(1922-1927), autoarea Albumului de "Cusături Româneşti", donează personal Muzeului de Etnografie, Artă Naţională, Artă Decorativă şi Industrială( infiinţat in anul 1906), numeroase piese de o valoare estetică şi istorică inestimabilă. Prima personalitate care a găsit cu cale de a fi infiinţat un Muzeu dedicat exclusiv artei pământene, a fost AL. Tzigara-Samurcaş. Albumul alcătuit de Elisa Brătianu conţine planşe cu izvoade culese din regiunile ţării noastre bogate in vestigii cultural-artistice, mărturii ale inaintaşilor, care nu pot fi şterse nicicum din Patrimoniul Universal al Rasei Omeneşti.
"Atunci li s-au deschis ochii la amandoi si au cunoscut ca erau goi si au cusut frunze de smochin si si-au facut acoperaminte" FACEREA 3:7. Carti mestesuguri, tutoriale, haine vintage, palarii vintage, bijuterii si accesorii vintage, marochinarie vintage, arta populara romaneasca, croset, broderii, pasmanterii, cusaturi romanesti, DIY si handmade.
Pagini
- Acasa
- Albume arta
- Haine vintage
- Accesorii
- Tutoriale
- DIY
- Cărţi meşteşuguri
- Cusaturi romanesti
- Palarii vintage
- Arta populara romaneasca
- Broderie manuala
- Rochii epoca
- Port popular romanesc
- Valize vintage
- Marochinarie vintage
- Sfaturi practice
- My vintage collections blog
- My rare old books blog
- My personal website
- My entire social presence
- My Flickr
- Donatia zilei
vineri, 19 august 2011
marți, 16 august 2011
Rochie din In şi Dantelă handmade laolaltă...
Vorbeam de etnovintage, fie de-o ie cu brâu din ştergar de borangic şi vintage jeans, fie de vreo bluză croşetată de inspiraţie rustică, toate sunt timeless căci n-are ce să treacă. Inul are o vârstă venerabilă fiind apreciat din Egipt incoace, dantela aşteaptă mereu in cufăr pentru a fi reloaded...Iar o rochie care le conţine pe amândouă mai că merge pentru o fugă, undeva, departe de oraş... Cât despre croşetat, este antistres fără putinţă de tăgadă...
Dimensiunile rochiei
Spate: 38 cm
Bust: 96 cm
Sub bust: 74 cm
Talia: 76- 78 cm
Şold: 100 cm
Lungime: 92 cm
Maieuri handmade
Dimensiuni:
Spate: 37 cm
Bust: 90 cm
Talia: fără
Şold: 90 cm
Lungime: 52 cm
Descriere: Maieu croşetat din fir de mătase, model cu spatele gol şi talia puţin cambratăDimensiuni:
Spate: 36 cm
Bust: 90 cm
Talie: 68 cm
Şold: 90 cm
Lungime: 60 cm.
Dimensiuni:
Spate: 38 cm
Bust: 90 cm
Talie: 80 cm
Şold: 102 cm
Lungime: 60 cm
Dimensiuni:
Spate: 38 cm
Bust: 86 cm
Talia: 66 cm
Lungime: 46 cm
vineri, 12 august 2011
Costum vintage 1900...
Doamne mignone dar hotărâte făceau un tur de forţă din intocmirea ţinutei de zi cu zi in anii când Belle Epoque, denumită de francezi aşa, marca epoca de vârf pentru "bijuteriile vestimentare" accesibile doar celor privilegiaţi.
Perioadă scurtă, 1900-1914, Epoca se stinge repede către anii '20, când femeile preferă să renunţe la constrângerile estetice şi se debarasează de numeroasele accesorii-balast, greoaie şi de imbrăcat, dar mai ales de intreţinut, preferând ţinute lejere, cu mult mai practice decât cele devenite astăzi piese de colecţie sau de muzeu.
Valuri de brocarturi, taftale, catifele şi tot soiul de mătăsuri decorează vreun spectacol desuet sau vreun carnaval spre aducere-aminte...Costumul de călătorie trebuie să fi fost ca o platoşe de pe vremea Regelui Arthur, iar dacă vreo furnică aluneca pe sub valtrapuri atunci...cine mai ştie ce putea urma...

luni, 8 august 2011
Ie românească fără vârstă
Articol vestimentar desuet, ia românească revine oricând ne-ntoarcem "la rădăcini" şi avem aşa, un chef să mâncăm la iarbă verde, să mergem la vreun târg popular asortat cu de toate: de la delicii culinare, obiecte decorative şi utile pentru exerciţiul de a fi gospodar, căci e nevoie de antrenament pentru aşa incercare extremă.
Ia aminteşte unora şi de curentul "flower power" când tinerimea protesta impotriva războiului cu nimic altceva decât cu dragoste şi flori... Aci prezint o ie incinsă la mijloc cu un ştergar de borangic, cu motive populare la inspiraţia artistului. Ingenios este faptul că mărimea acesteia este universală fără să fim constrânşi de canoane antropometrice să ne "ajustăm" cu vreo cură minune.

miercuri, 3 august 2011
Tafta in trafic
De dragul vremurilor de odinioară, trecute nu apuse, convoc ad-hoc câte un mic cenaclu literar-experimental-artistic la curte. "Voluntari" incă mai sunt, aşa că, ceaiul şi fursecurile fiind on-the-house, urmează distracţia.
Odată, am cerut sprijinul unei "tovarăşe de suferinţă" prezentă la şuetă, pentru un experiment statistic. Pe dată, fără a sta pe gânduri, aceasta acceptă. Astfel, am rugat-o să imbrace rochia de tafta din vremea tinereţii bunicii mele(rochie aici de faţă), incinsă la brâu cu şalul de blană şi cu "ţilindrul" pe cap, ieşi pe stradă.
De-aci incepe totul... Trecătorii s-au dat in lături ca şi contaminaţi de apariţie. Vreo cinci, intorcând capul, intrară cu dânsul in stâlp, un altul scăpă telefonul intr-un canal deschis iar de fluierături nu mai ţin cont, căci erau fundal.
Prin geamul deschis al portierelor, mulţi se-nchinau(de spaimă!), scuipând in sân. Câţiva copii au izbucnit in lacrimi, uitaţi, ici-colo de adulţi... Aşadar, fără-ndoială, a fost o zi de Gală(gallows), un "condamnat" in Arenă şi Mulţimea aşteptând... Şi uite-aşa, Blestemul-Dar de a fi diferit ne-a intărit Credinţa...

duminică, 31 iulie 2011
Voile Georgette şi pălărie de pai
Alătur cu curaj o rochie din voile Georgette "ajutată" de un short din mătase naturală, şi continui să "scandalizez" retina asortând complet-ul cu o pălărie din pai total ruptă din contextul asiatic: tunică-pălărie... Evoluăm spre lipsa de tabu-uri, nu-i aşa?...
- Rochie voile Georgette: -Short mătase naturală:
- bust: 100 cm - talie: 70 cm
- talie: 70 cm - şold: 100 cm
- şold: 100 cm - lungime: 40 cm
- lungime: 100 cm
marți, 26 iulie 2011
Turism, coşuri şi sacoşe de pe vremuri
duminică, 24 iulie 2011
Ţinută de şuetă pentru Five o'clock tea
Bunul obicei al şuetelor de după-amiază, după o ceaşcă de ceai şi un fursec, evident fiind doar un pretext pentru intâlniri amicale, s-a pierdut prin neutilizare, căci ne-am simţit datori să intrâm intr-un iureş in care nu credem, doar ca să nu ne simţim daţi la o parte.
In locul unui tabiet "soft", am ales un "tren" care opreşte doar uneori, in gări in care nu dorim să ajungem...Ţinutele lejere au fost repede inlocuite cu cele office devenite uniforme, amintind de Agent Smith din Matrix... Viscoza, satenul de bumbac, pot părea "coloniale" căci nu mai avem timp pentru noi. Timpul a devenit capital iar dobânda ne face riduri...

vineri, 22 iulie 2011
Etnovintage
Tezaurul cultural-artistic al acestui areal este nemărginit prin moştenire ancestrală şi prin tot ce s-a adăugat in momentele de fuziune culturală. Meşteşugurile moştenite de nevoie de la străbuni dăinuie şi reprezintă, incă, o dovadă de Identitate.
Definesc"soiul" din care provenim, ce "sămânţă" rodeşte... Ţesăturile româneşti egalează oricând cele mai fine "urzeli", fiind moştenire(ca tehnologie, vorbesc) imemorială. Ar fi mult şi plicticos de enumerat "priceperi" meşteşugăreşti, dat fiind bogăţia lor...
Omul ştie din fire să păstreze, chiar dacă, aparent, uită. La restrişte, sare ca ars şi işi aminteşte brusc ce-i trebuie!... Un ştergar de borangic şi o rochie, nimic spectaculos şi totuşi nu trec neobservate. De ce oare?!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)